Treceți la conținutul principal
Cred ca toti trecem prin asta: cand ne este bine si suntem fericiti ne dorim ca si cei din jurul nostru sa fie (si uneori chiar sunt pentru ca e de ajuns ca unul sa fie si se ia si la ceilalti :))) De fapt la un moment dat ei ne intreaba ce anume am facut "de ne merge asa de bine" si vrem sa le dam si lor din ce am trait, mancat, baut, citit noi, sa le dezvaluim lucruri... Tocmai de aceea incep sa cred tot mai tare in faptul ca atragem oamenii de care avem nevoie sau ajungem in locuri in care altii au nevoie de noi... De fapt, este vorba despre legea atractiei (daca citez din cartile de specialitate) sau de a fi pe aceeasi lungime de unda, daca o zicem noi popular...:))
Cred ca m-am gandit prima data la asta dupa cateva luni de trait aici cand am avut senzatia ca poate chiar mi-am incheiat socotelile cu o tara, un oras, oameni si am o noua misiune... Pe zi ce trece imi dau seama ca aceasta noua misiune se deruleaza, iar munca mea merge inainte discret fara ca eu sa imi dau seama prea tare de asta. Oameni care ma intreaba lucruri si carora le impartasesc din experienta mea, oameni carora le daruiesc carti care pe mine m-au ajutat sa cresc sperand ca poate ii vor ajuta si pe ei... Pe scurt, simt ca sadesc si aici o samanta care candva mi-a fost sadita si mie de altii si m-a ajutat atat de mult. 
Sunt informatii la care avem acces cu totii si totusi sunt atatia oameni care nu stiu ca le-ar fi utile anume carti, filme sau discutii cu anumite persoane care inspira, oameni care sunt reticenti, oameni care vor sa se schimbe dar nu fac nimic in acest sens, oameni care fac o zi , 2, 3 si gata astepta miracolul!!!! calatoria fiind lungaaaaaa practic, toata viata noi vrand sa ne (re)gasim... 
De multe ori m-am gandit la asta si nu mi-am explicat de ce totusi informatia referitoare la cum poti sa fii mai fericit ramane totusi coagulata undeva si nu ajung toti la ea... Mi-am explicat ulterior, ca si in cazul meu, o cauti tu cand vrei sa te schimbi sau vine ea la tine cand e momentul si esti deschis sa o primesti (cum mi s-a intamplat mie dupa ce mi-a fost recomandata o carte de 3 persoane sa o primesc cand nu ma asteptam, de la cine nu ma asteptam, in timpul unei intalniri pentru job + deci a ajuns la mine!). Exemplul meu nu este o coincidenta...Primim semne tot timpul, fie ca sunt mesaje scrise pe un zid pe o strada, sms-uri de la o firma x, versuri dintrn cantec care e la radio etc... Dar daca nu traim constient nu avem cum sa receptam toate aceste mesaje pe care le primim din Univers...
De multe ori, provocarea pentru mine este "sa dau mai departe"... De pilda, cand am fost rugata sa vorbesc cu cineva despre cum anume m-am schimbat, am avut o reactie de genul: "Hmmm...Uaaa pai ce sa ii zic..." Desi stiu exact ce am facut ca sa fiu un om mai fericit, si nu pun totul pe seama cartilor, sa nu ma intelegeti gresit, nu stiu inca cum pot da mai departe asta. Stiu doar ca asa cum eu am intalnit la un moment dat un om care a fost soferul autobuzului in care eu m-am urcat pentru a ma schimba, respectiv mentora mea, poate ca si eu o sa fiu la un moment dat pentru cineva acel sofer...:)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum