Astazi dupa job am avut sansa sa merg sa pictez in liniste in gradina... si chiar m-am simtit cea mai norocoasa fata din lume pentru acest fapt...si fara sa am un plan anume, fara sa am o anumita idee, chiar m-a intrebat mama daca am ceva anume in minte ce vreau sa pictez si i-am zis ca ..."o sa mi se arate mie acolo:))"...si mi s-a aratat si acum cand ma uit la el imi dau seama ca este noua mea viata si noua ordine din viata mea. Uneori lipsita de logica, cu cerul, soarele si curcubeul sub iarba si flori, avand mereu un loc special acordat iubirii :), cu radacini care se prind tot mai adanc in locul asta, cu ochi care privesc de fiecare data cu acelasi interes natura, cu bani care vin si pleaca si care au pur si simplu alt loc in viata mea fata de anii trecuti, cu sentimentul ca uneori sunt o tinta... intr-un mod pozitiv, negativ, depinde de zi :p...iar piatra funerara este inspirata de o lucrare pe care am vazut-o de curand intr-un parc de sculpturi si care mi-a ramas in minte pentru mi-a placut ffff mult ideea, mai ales pentru ca eu am descoperit relativ recent conceptul de "umbra"... La vie en rose pe scurt :D
Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza... Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Comentarii