Unul din subiectele mele preferate ramane iertarea. Am citit de curand ceva pe aceasta tema si mi-am amintit cand a inceput procesul meu de iertare a anumitor persoane si intr-un final ...de a ma ierta si pe mine insami pentru anumite experiente sau alegeri.
Acum multi ani...cand nici macar prin gand nu imi trecea ca voi ajunge sa citesc zeci de carti pe aceasta tema, mi-am cerut iertare in statia de autobuz unei prietene din copilarie cu care nu mai vorbisem de ani de zile de la o certa stupida din copilarie cand eu am furat o guma de sters din magazin si am intrat mai multe in bucluc.. am avut curaj si nu o sa uit cum m-am dus sa ii spun asta si ce am castigat in schimb? o prietenie care a durat mult. 3 prietene care ne stim de cand aveam 4 ani si care am fost impreuna pana acum 1 an cand prima a plecat in Germania, apoi eu in Austria si a mai ramas doar una dintre noi in Romania insa cine stie ce drum apuca si ea :))
A urmat un sir lung de iertari. Prieteni, sefi, iubiti, parinti.... De curand am iertat o persoana care "mi-a gresit mult!" cam asa suna de cele mai multe ori, nu?!! :))) "Bine, bine dar ce mi-a facut EL este de neiertat..." si tot asa. De parca m-a tinut cineva legata de calorifer in perioada aceea. Eu am ales sa stau... Dar e asa de usor sa dai vina pe EL... :)) Revenind, l-am iertat, m-am iertat. M-am simtit foarte bine stiind ca am mai scapat de o greutate din sac. Ok, nu imi vine sa ies cu el la masa si sa il intreb care ii este viata insa cand imi vine in gand sau cineva aduce vorba despre el nu imi strica starea de spirit. Este de ajuns pentru mine :) pentru moment. Faza misto este ca in cartea respectiva scria ceva de genul : cand va hotarati sa va cereti iertare este foarte posibil ca persoana respectiva sa vina inainte de a face voi un pas si sa va spuna ori ca va iarta ori sa ridice steguletul alb... Ei bine si mie mi s-a intamplat asta. Cu cateva zile inainte ii povesteam unui bun prieten ca l-am iertat si ca ma simt confortabila acum cu amintirea acelei experiente si ... in scurt timp, cateva zile, am primit prin Facebook un mesaj de la persoana respectiva, care ma intreba sau spera sa o fi iertat :))) Super tare!
La fel imi doresc sa fiu iertata de altii carora le-am gresit, acum sau alta data, cu sau fara voia mea...
Imi place sa ma privesc cum dintr-o razboinica care face si drege ma regasesc tot mai des in rolul celei care te lasa in pace si ... poate de multe ori ma lupt cu un zimbet sau o vorba mai calma decat sa te injur si sa te trimit de unde ai iesit... Ma simt mai bine in rolul acesta. (In trafic inca imi mai scapa ceva din temperamentul de razboinica :))) ) Tocmai de aceea mi-a atras atentia un anumit paragraf din carte cumparata recent, legata de armonia la locul de munca. Lucrez intr-un domeniu cu totul nou pentru mine si interactionez cu oameni care provin dintr-o cultura diferita de a mea... drept urmare apelez de multe ori la multe metode de armonizare_ ca sa ii spun asa elegant :) a locului de munca.
In primul rand, "indiferent in ce pozitie te afli in domeniul vietii profesionale, cea care te-a propulsat a fost propria ta gandire. Oamenii din jurul tau nu fac altceva decat sa oglindeasca ce crezi tu ca meriti."
Si totusi ce facem cand...nu ne intelegem cu seful, cu colegul X??? Abordarea din carte, pe care eu am incercat-o pe pielea mea si a unei colege de la job :))) este urmatoarea: sa ii trimiti multa...IUBIRE! Sefului, colegilor, locului in sine, activitatii, instrumentelor cu care lucrezi etc. "Ma aflu in armonie perfecta cu locul meu de munca si cu toti cei care lucreaza in el" ;) Totul este mult mai simplu dupa :)
Acum multi ani...cand nici macar prin gand nu imi trecea ca voi ajunge sa citesc zeci de carti pe aceasta tema, mi-am cerut iertare in statia de autobuz unei prietene din copilarie cu care nu mai vorbisem de ani de zile de la o certa stupida din copilarie cand eu am furat o guma de sters din magazin si am intrat mai multe in bucluc.. am avut curaj si nu o sa uit cum m-am dus sa ii spun asta si ce am castigat in schimb? o prietenie care a durat mult. 3 prietene care ne stim de cand aveam 4 ani si care am fost impreuna pana acum 1 an cand prima a plecat in Germania, apoi eu in Austria si a mai ramas doar una dintre noi in Romania insa cine stie ce drum apuca si ea :))
A urmat un sir lung de iertari. Prieteni, sefi, iubiti, parinti.... De curand am iertat o persoana care "mi-a gresit mult!" cam asa suna de cele mai multe ori, nu?!! :))) "Bine, bine dar ce mi-a facut EL este de neiertat..." si tot asa. De parca m-a tinut cineva legata de calorifer in perioada aceea. Eu am ales sa stau... Dar e asa de usor sa dai vina pe EL... :)) Revenind, l-am iertat, m-am iertat. M-am simtit foarte bine stiind ca am mai scapat de o greutate din sac. Ok, nu imi vine sa ies cu el la masa si sa il intreb care ii este viata insa cand imi vine in gand sau cineva aduce vorba despre el nu imi strica starea de spirit. Este de ajuns pentru mine :) pentru moment. Faza misto este ca in cartea respectiva scria ceva de genul : cand va hotarati sa va cereti iertare este foarte posibil ca persoana respectiva sa vina inainte de a face voi un pas si sa va spuna ori ca va iarta ori sa ridice steguletul alb... Ei bine si mie mi s-a intamplat asta. Cu cateva zile inainte ii povesteam unui bun prieten ca l-am iertat si ca ma simt confortabila acum cu amintirea acelei experiente si ... in scurt timp, cateva zile, am primit prin Facebook un mesaj de la persoana respectiva, care ma intreba sau spera sa o fi iertat :))) Super tare!
La fel imi doresc sa fiu iertata de altii carora le-am gresit, acum sau alta data, cu sau fara voia mea...
Imi place sa ma privesc cum dintr-o razboinica care face si drege ma regasesc tot mai des in rolul celei care te lasa in pace si ... poate de multe ori ma lupt cu un zimbet sau o vorba mai calma decat sa te injur si sa te trimit de unde ai iesit... Ma simt mai bine in rolul acesta. (In trafic inca imi mai scapa ceva din temperamentul de razboinica :))) ) Tocmai de aceea mi-a atras atentia un anumit paragraf din carte cumparata recent, legata de armonia la locul de munca. Lucrez intr-un domeniu cu totul nou pentru mine si interactionez cu oameni care provin dintr-o cultura diferita de a mea... drept urmare apelez de multe ori la multe metode de armonizare_ ca sa ii spun asa elegant :) a locului de munca.
In primul rand, "indiferent in ce pozitie te afli in domeniul vietii profesionale, cea care te-a propulsat a fost propria ta gandire. Oamenii din jurul tau nu fac altceva decat sa oglindeasca ce crezi tu ca meriti."
Si totusi ce facem cand...nu ne intelegem cu seful, cu colegul X??? Abordarea din carte, pe care eu am incercat-o pe pielea mea si a unei colege de la job :))) este urmatoarea: sa ii trimiti multa...IUBIRE! Sefului, colegilor, locului in sine, activitatii, instrumentelor cu care lucrezi etc. "Ma aflu in armonie perfecta cu locul meu de munca si cu toti cei care lucreaza in el" ;) Totul este mult mai simplu dupa :)
Comentarii