Treceți la conținutul principal
De incercat acasa, dupa job de fapt:)) : Opriti-va in primul parc si bucurati-va alaturi de altii de vremea buna, de soare, de apus (in functie de cand anume plecati de la job:)), de natura, de aer, de ziua de astazi...:) Astazi m-am simtit destul de obosita dupa ce am terminat treaba la job si ...cand am coborat din tramvai am ezitat intre a ma duce catre casa si a ma opri in primul parc si a ma intinde pe iarba. Am optat pentru varianta cu parcul si nu am regretat. Nu m-am intins pe iarba insa m-am intins pe banca:)) Erau o multime de oameni care se bucurau de soare astazi. Unii faceau plaja pe iarba, altii citeau, altii se leganau in hamac, altii pur si simplu renuntasera la tricou si stateau pe banca... Imi place foarte mult faptul ca aici nu prea intereseaza pe nimeni ce faci, atata timp cat nu incalci vreo regula :)) 
Personal ma incarc foarte mult cand petrec timp in natura si sunt alaturi un om drag si am cafea, muzica buna, ochelari de soare...:)) Am tot citit in perioada aceasta despre "copilul din mine/noi" si mi-au venit brusc in minte cativa oameni dragi care imi povesteau candva despre cum inalta un zmeu in wknd desi au peste 40 de ani sau se joaca in nisip sau picteaza cani... Este important sa nu uitam de el, de acest copil care este vesnic in noi, sa ne jucam, sa radem, sa nu ne fie teama de penibil, sa ne eliberam putin de rolul de oameni importanti...
Drept urmare, ma pregatesc sa fac baloane de sapun in parc cu dragul meu prieten, abia astept sa incep sa facem fotografie pe film, sa mancam toate sortimentele posibile de inghetata :)) si ... in general sa radem!!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum