Treceți la conținutul principal
Cand am plecat am avut multe emotii in ceea ce priveste prieteniile. Si desi uneori mi s-a zis : "Miruna, simt cum prietenia noastra ne aluneca prin degete" mi-am dat seama ca nu este chiar asa. Situatia a ramas aceeasi: cu prietenii cu care ma vedeam des in Bucuresti vorbesc si acum destul de des la telefon, pe mail sau alte retele, iar cu cei cu care ma vedeam rar, in special cand organizam ceva de sarbatori, dar la care tin enorm si pe care mi-am dorit sa ii vad mai mult si cand stateam in Romania, vorbesc ... rar.  
Ce am descoperit de cand locuiesc departe de prietenii mei sunt scrisorile si felicitari :)) In aceasta perioada am scris atat de multe incat mi-ar placea sa fiu "scriitor de scrisori" de meserie :) sau om care ureaza lucruri...sau... orice altceva din zona asta. 
Revenind la prieteni, trebuie sa recunosc ca ma mai loveste si pe mine uneori dorul!!! Mi-ar fi placut foarte mult sa ajung la petrecerea unui prieten drag de curand si la ziua lui Vlad si mi-ar placea sa beau cafele in weekend cu Alina si sa o revad pe Alice si sa rad cu Raluca sau sa ies sa dansez cu toata gasca cu care ies de obicei... Mai ales acum cand vine primavara si apoi vara si imi amintesc cu drag de vara lui 2012_ terasa hotelului Residence, Baraka si petrecerile organizate in aer liber, palatul Ghika, joile relaxante de la Biblioteca... 
DAR ca sa tai din nostalgie astazi, o buna prietena mi-a facut omare, mare bucurie. Bratara mea cu steluta calauzitoare a capatat o pereche, o bratara adusa din Istrael, cu copacul vietii :) Si o bucurie si mai mare, a fost sa o revad pe cea mai frumoasa modelina din Tara Romaneasca, prietena noastra Geanina Pistol pe coperta revistei Elle Ro.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum