Intalnim destul de des
asocierea intre schimbare (ma refer la o schimbare la nivelul obiceiurilor,
infatisarii, carierei, relatiilor, pe scurt la nivelul intregii fiinte) cu
nasterea. Chiar ieri ii spuneam unui prieten ca procesul prin care trec acum
este precum o nastere… De fapt, imi si imaginez cum pe parcursul vietii, la
fiecare cativa ani (intrucat suntem unici, presupun ca depinde de la caz la caz,
poate unele persoane nu trec prin mai multe nasteri) trecem prin acest proces;
o a doua, treia… zecea nastere… De fapt, de fiecare data cand ne cunoastem mai
bine si ajungem sa ne schimbam (descoperim) identitatea avem tendinta sa spunem
ca suntem o alta persoana (feedback care poate sa vina si din exterior de la
persoane care ne-au vazut evolutia; “ Vai draga, dar ce te-ai schimbat!”).
Iubesc metafora
“nasterii”, imi place ideea de travaliu – o gasesc foarte expresiva (o simt
chiar pe pielea mea, m-am blocat putin la iesire dar sunt sigura ca o sa ies cu
bine J) si astept cu interes momentul in care o sa vad
pentru prima data lumina in aceasta noua lume).
Daca aprofundam si pastram
metafora, practic cand avem o noua identitate care presupune si o serie de
schimbari radicale, parasim spatiul cunoscut si comod – pantecul mamei si
mergem intr-o noua lume, exteriorul. Drumul schimbarii este…. dureros de foarte
multe ori. Lasam in spate oameni, amintiri, sentimente, lucruri, locuri,
angajamente… Deci putem spune ca este un travaliu, urmat de o acomodare la noul
spatiu, cunoastere (o noua limba, locuri, oameni, cunostinte, descoperirea
vocatiei)… Dar urmeaza si partea frumoasa in care suntem imbratisati de cea
care ne naste si ne gasim echilibrul – noua tara,
profesie, partener, tot ce ne ajuta sa ne gasim pacea si echilibrul in viata.
Am avut placerea sa intalnesc
de curand aceasta formulare si la Jacques Salome: “Am intreprins acest travaliu asupra mea pentru a deveni ceea ce sunt”…
Comentarii