Treceți la conținutul principal
De ce este important sa ne cunoastem inainte de toate pe noi insine mai bine? Cred ca putem sa strangem impreuna foarte multe raspunsuri pro sa ne cunoastem. Pentru majoritatea este foarte interesant si surprinzator rezultatul. "Cum... nu eram eu cea care vroia sa se casatoreasca? Cum... nu era bine sa fiu competitiva, nu-mi doream sa castig? Cum... nu ma hraneam din X reusite?!"
Inclusiv eu am fost surprinsa sa vad in timp schimbarea intre ce am fost si cum sunt acum - schimbare sau de fapt descoperire a adevaratei eu (prefer sa zic cea de acum, astazi, ora x... intrucat suntem intr-o continua schimbare :)))...?

Si calatoria continua si inca sap! Imi imaginez cum cojesc strat cu strat si mai aflu cate ceva despre mine, ajung la o zona mai profunda, poate mai vulnerabila... ajung la anumite lucruri pe care le-am ascuns de mine... Nu te plictisesti niciodata:)) Si probabil nici nu terminam vreodata. Din copilarie incoace tot strangem material :))

Imi place foarte mult termenul "ecologie" si cred in el. Cred si mai mult in a trai ecologic fata de tot, mediu, oameni si in a fi atenti la modul in care se rasfrang actiunile noastre asupra celorlalti - exista destula literatura si pe tema asta chiar si cateva filme care au pornit de la ideea asta.
Combinate cele doua, cunoasterea de sine si traiul ecologic duc la o viata mai buna, atat pentru noi cat si pentru cei din jur. Daca eu am o zi proasta, de ce sa urlu la prima vanzatoare care imi iese in cale ca sa ma descarc? Sau daca am fost inselata, de ce sa incadrez toti barbatii la categoria ...? Si tot asa...
Ar fi frumos sa traim intr-o lume asa de genul acesta. Si nici nu este nevoie de foarte multe: respect, empatie si iubire :D

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum