Treceți la conținutul principal
Cand am luat decizia de a ma muta in alta tara povesteam despre cum se dadea o adevarata batalie in mine. Le-am dat chiar si nume celor doua parti :)) O parte gasea motive pentru care era buna mutarea, cealalta tragea sa nu faca schimbarea; o parte era deschisa catre orice, cealalta tinea la tot ce realizase in Romania... Astazi mi-am dat seama in sfarsit despre ce era vorba: lupta dintre ego si suflet. In timp ce citeam o carte scrisa de Debbie Ford, mi-am explicat ce se intampla de fapt in mine.
Asadar, problemele apar cand vrem sa fim oameni buni, perfecti, extraordinari si ne negam partea mai putin luminoasa, umbra. Debbie Ford vorbeste despre efectul mingii gonflabile - cand ne asteptam mai putin ies la lumina lucrurile pe care le negam. Nu mai vorbesc despre efortul pe care il depundem pentru "a ascunde" si a ne pastra cat mai ascunse impulsurile... Si astfel ajungem sa vedem cazuri ale unori oameni BUNI care fac lucruri care ne socheaza. Vedem soti care pleaca in lume cu o tanara amanta, profesori care au relatii cu elevii, preoti care sunt implicati in abuzuri... De ce ajungem aici?  Pentru ca de cele mai multe ori credem ca trebuie sa fim oameni BUNI si NORMALI si ca in noi se afla o singura parte, o singura forta... Dar de fapt in noi se afla o multitudine de identitati, asadar avem toate calitatile posibile.
Intrucat lupta aceasta este de cand lumea, depinde doar de noi sa impacam ambele forte in asa masura incat sa traim in armonie cu noi si cu restul lumii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

numa' mama stie....

Au trecut 7 saptamani de cand in viata noastra a aparut Vlad. In tot acest timp in care nici o zi nu este la fel cu cealalta, lucrurile schimbandu-se de la o ora la alta (de fapt cred ca sunt minute sau secunde) de la plansete la rasete, de la relaxare la colici, de la somn la nesomn, de la implinire la neputinta. Nu de putin ori, acest omulet de circa 5 kg a facut KO doi adulti care impreuna cantaresc 140 kg - sotul poarta mare parte din greutate :D La finalul zilei, care de cand sunt parinte, asta inseamna ora 19.00 max 20.00, ma tarasc spre pat, sperand sa prind avans in fata micutului si sa dorm cateva ore neintrerupte. Si ghici ce, ma bucur ca a inchis ochii si pare ca doarme, fac febra musculara incercand sa ma ridic de langa el fara sa simta si pe el il si vad cum face doi ochi maaaaaaaaaariiii care ma privesc pana in adancul sufletului si imi confirma faptul ca NU o sa dorm : ) Impartasesc cu voi cateva lectii invatate de cand sunt mama: • Am mult mai m...

Rade de noi

Mi s-a intamplat de multe ori sa fiu prinsa in supararea mea. Sa vin acasa, absenta, cu capul aglomerat de ganduri, sa intru in baie si sa dau drumul la apa ca sa ma spal pe maini si asa cum eram eu concentrata sa ma stropesc direct in fata cu sapun. Moment in care s-au despartit norii de deasupra mea, am inceput sa rad si sa imi dau seama ca nu ma ajuta cu nimic faptul ca stau incruntata si suparata. Maine viata o sa rada iar de noi stropindu-ne in fata cu ceva! :)) Universul are grija sa primim cat putem duce. Si se pare ca de fiecare data cand primim "teme" tot mai grele de rezolvat fac parte din planul nostru de evolutie. Mai greu este sa le vedem de fiecare data cu detasare si ca pe o binecuvantare (mai ales cand este vorba de boala, griji financiare, probleme de familie, pierderi etc) si sa ne amintim ca vor conta mai tarziu si ca sunt de fapt oportunitati de a invata. In loc de concluzie, va invit la ras! Este verificat, de fiecare data cand sunt intr-o cearta ...

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum...