Treceți la conținutul principal
Cand am luat decizia de a ma muta in alta tara povesteam despre cum se dadea o adevarata batalie in mine. Le-am dat chiar si nume celor doua parti :)) O parte gasea motive pentru care era buna mutarea, cealalta tragea sa nu faca schimbarea; o parte era deschisa catre orice, cealalta tinea la tot ce realizase in Romania... Astazi mi-am dat seama in sfarsit despre ce era vorba: lupta dintre ego si suflet. In timp ce citeam o carte scrisa de Debbie Ford, mi-am explicat ce se intampla de fapt in mine.
Asadar, problemele apar cand vrem sa fim oameni buni, perfecti, extraordinari si ne negam partea mai putin luminoasa, umbra. Debbie Ford vorbeste despre efectul mingii gonflabile - cand ne asteptam mai putin ies la lumina lucrurile pe care le negam. Nu mai vorbesc despre efortul pe care il depundem pentru "a ascunde" si a ne pastra cat mai ascunse impulsurile... Si astfel ajungem sa vedem cazuri ale unori oameni BUNI care fac lucruri care ne socheaza. Vedem soti care pleaca in lume cu o tanara amanta, profesori care au relatii cu elevii, preoti care sunt implicati in abuzuri... De ce ajungem aici?  Pentru ca de cele mai multe ori credem ca trebuie sa fim oameni BUNI si NORMALI si ca in noi se afla o singura parte, o singura forta... Dar de fapt in noi se afla o multitudine de identitati, asadar avem toate calitatile posibile.
Intrucat lupta aceasta este de cand lumea, depinde doar de noi sa impacam ambele forte in asa masura incat sa traim in armonie cu noi si cu restul lumii.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

NU

Una din cele mai frumoase (si grele) lectii invatate de curand este aceea de a spune "NU". Am observat ca in randul copiilor, dupa "mama" cred ca cel mai des rostit cuvant pana la o anumita varsta este "nu". De indata ce pot, isi spun punctul de vedere, isi arata autonomia, protesteaza...  Este interesant cumva de vazut ca odata cu trecerea timpului spunem tot mai rar "Nu" si tot mai des "Da" chiar daca uneori e mai mult un "Poate" sau chiar "Nu". Ne lasam cumva "spalati" de toate aceste filtre: gradinita, scoala, societate, reguli, munca, responsabilitati si ajungem sa ne exprimam tot mai rar punctul de vedere, ca nu cumva sa ranim pe cineva, sa suparam sau ne este teama ca nu o sa fim acceptati. Si asa ajungem sa nu mai facem diferenta foarte clar intre "Da" si "Nu" si spunem mai degraba "Da" desi in adancul nostru nu vrem, nu acceptam, nu ne simtim bine cu o anumita situ
Ma bucur sa vad tot mai des in publicatii de business articole care incurajeaza liderii si managerii sa ...MEDITEZE, SA SE CONECTEZE LA EI INSISI. "Being connected with your Self will give you the courage to act even in risky situations because you'll know, no matter what happens, that you'll be fine. Even though everything around you may change — how much money you have, whether you have a job, whether you're married, and so on — your Self will still be there, observing." ++++ http://blogs.hbr.org/bregman/2012/12/try-meditation-to-strengthen-y.html Parerea mea este ca aceasta este atitudinea potrivita vremurilor pe care le traversam. Am intalnit multi manageri stresati de riscul la care se expun (ei si pozitia pe care o detin, dar si compania) cand iau decizii. Mai mult decat atat, am intalnit si mai multi manageri care prefera sa nu ia decizii. Pe principiul, daca nu fac, nu gresesc.  Nu stiu cat de deschisi sunt managerii din Romania la astfe

Viata

Imi amintesc de perioada adolescentei si "grijile" pe care le aveam. Un examen, un cos iesit pe fata fix inainte de intalnire, o cearta cu parintii pe tema banilor de buzunar sau de spatiul privat... Au trecut anii si imi vine sa rad in hohote cand ma gandesc. Uneori imi vine sa pling in hohote cand imi dau seama ca lumea adultilor nu este mereu la fel de amuzanta cum este cea a copiilor. Asa imi vine uneori sa ma intorc la scoala, sa fiu copil, sa-mi faca buni o supa cu galusti buna si sa ma lase in camera mea cu o carte in mana sa o tocesc...  Cand eram copil cred ca mi-am imaginat viata in nenumarate feluri. Nu stiu cat la suta din imaginatia mea a devenit si realitate. Uneori viata m-a surprins in cele mai minunate feluri, alteori m-a izbit si trezit la realitate cu o galeata de apa rece, ca pana la urma de fiecare data sa se indure de mine si sa-mi ia capul in maini, m-a iertat precum o mama si mi-a dat putere sa merg mai departe. Pablo Picasso spunea asa de frum